Am realizat acest desen folosind un banal pix si un creion albastru pentru a asterne pe hartie triarea transmisa de poezia “Si daca…” a lui Mihai Eminescu, acel dor puternic pe care poetul l-a simtit mereu neputand sa o uite pe copila inocenta din Ipotesti pe care a iubit-o atat de mult incat moartea ei prematura i-a marcat toata viata si creatia (Din poezie reiese clar ca poetul s-a gandit la iubita lui din adolescenta care a murit la doar 19 ani cand a scris-o nu la Veronica Micle deoarece aceasta a trait mult timp dupa moartea poetului in timp ce poezia vorbeste despre o iubita care a murit, poetul pastrand-o mereu in amintire). In acest desen, la fel ca si in poezia lui eminescu, imaginea ei fantomatica apare in fiecare element al naturii, totul amintind de ea. Aceasta poezie a izvorat din durerea cauzata de pierderea iubitei. Cat a suferit acest poet dupa moartea ei. Este atat de trist sa iubesti si sa pierzi fiinta iubita pe veci. Nici Veronica Micle nu a putut sa o mai scoata pe aceasta fata simpla dar curata ca un inger din sufletul poetului, acesta fiind toata viata lui indragostit de copila cu parul de aur din Ipotesti cu care se plimba prin codru, pana la lacul care stralucea in lumina lunii. Eminescu a scris multe poezii amintindu-si serile cand se intalnea cu ea si se duceau impreuna in codrul cu tei infloriti ce miroseau atat de frumos, se sarutau si credeau ca fericirea lor va dura o viata. Fata aceea era o fata minunata, atat de fidela, atat de iubitoare. Daca ar fi trait l-ar fi iubit toata viata. Dupa moartea ei luna, stelele, lacul, codrul si multe alte elemente ale naturii ii aminteau poetului de ea.

Si daca…
ªi dacã ramuri bat în geam
ªi se cutremur plopii,
E ca în minte sã te am
ªi-ncet sã te apropii.
ªi dacã stele bat în lac
Adâncu-i luminându-l,
E ca durerea mea s-o-mpac
Înseninându-mi gândul.
ªi dacã norii deºi se duc
De iese-n luciu luna,
E ca aminte sã-mi aduc
De tine-ntotdeauna.